sâmbătă, 5 iulie 2014

Reguli.Sfaturi.

  1. “Pentru o fată, reușita în viață nu e o chestiune de studiu și de energie. Rostul femeii este să placă, afară de asta nu poate fi fericire.”
  2. “Poți fi savantă, poți fi artistă, dar nu uita că ești femeie. Nu trece în tabăra bărbaților.”
  3. “Esențialul este nu de a fi desăvârșită trupește, ci expresivă. Bagă de seamă că expresia nu e numai a feței. Sunt femei care par distinse facial și sunt vulgare corporal. Genunchiul tău să inspire sentimente nobile.”
  4. “Nu-ți fortifica în așa fel caracterul, încât să nu mai poți plânge. O femeie care nu știe să plângă și-a pierdut jumătate din farmecul ei.”
  5. “Ferește-te de imperiul pe care îl au asupra fetelor fine firile înapoiate și brutale. Nu confunda virilul cu grosolanul.”
  6. “Dar nici nu cădea în greșeala contrară de a căuta cu tot dinadinsul un învățat. Nu rareori aceștia sunt primitivi și egoiști și sufletul lor este sub nivelul intelectului. Caută un om adevărat.”
  7. “Nu te căsători cu un bărbat care declară cinic că nu pricepe arta. Poate ascunde vicii îngrozitoare.”
  8. “Dacă soțul tău va fi un bărbat excepțional, nu te extazia în fața celorlalți de ceea ce face, nu-l apăra de bârfeli. Îl vei obișnui să se considere intangibil.”
  9. “Având copii, nu deveni ostentativ mamă. Întâlnești la unele femei cu progenitură o voluptate și o lipsă de pudoare neplăcute. Chiar cu copii, să fii pururi copilăroasă.”
Autor: George Calinescu

Un ghid al frumuseții



Audrey H.

Pentru buze frumoase, vorbeşte folosind cuvinte pline de bunăvoinţă.
Pentru ochi frumoşi, descoperă binele din oameni.
Pentru o siluetă de invidiat, împarte-ţi hrana cu înfometaţii.
Pentru un păr frumos, lasă un copil să se joace sau să-şi treacă degetele sale prin acesta, măcar o dată pe zi.
Pentru un echilibru sufletesc, caută cunoaşterea ca să nu fii niciodată singură.
Oamenii, mai mult decât lucrurile, trebuie îngrijiţi, readuşi la viaţă, vindecaţi şi răscumpăraţi; nu îndepărta pe nimeni niciodată de tine.
Aminteşte-ţi, dacă vreodată ai nevoie de o mână de ajutor, o vei găsi întotdeauna în continuarea braţului tău. Pe măsură ce te maturizezi, vei descoperi că ai două mâini: una pentru a te ajuta pe tine, cealaltă pentru a-i ajuta pe ceilalţi.
Frumuseţea unei femei nu stă în hainele pe care le poartă, înfăţişarea pe care o are, sau modul în care îşi piaptănă părul. Frumuseţea unei femei stă în ochii ei, deoarece aceştia sunt intrarea către inima ei, locul unde sălăşluieşte dragostea.
Frumuseţea unei femei nu rezidă în frumuseţea feţei, căci adevărata frumuseţe a unei femei este oglindită în sufletul ei. În ocrotirea pe care cu afecţiune o oferă, în pasiunea pe care o arată.
Frumuseţea unei femei creşte cu trecerea anilor…


Audrey Hepburn